joi, 5 mai 2016

Tristetea...

Desi nu pot sa spun ca imi lipseste ceva in mod special, deoarece vad ca Domnul m-a binecuvantat mult, am totusi momente de tristete... Am totusi momente cand simt ca totul e bine, dar ceva lipseste... Tu te-ai simtit vreodata asa?
Si atunci nu ma mai rog... Pun capul pe perna si ma culc fara sa ma rog. Sunt si eu ca ucenicii care ''au adormit de intristare'' in gradina Ghetsimani, cand de fapt ar fi trebuit sa se roage. Dar tristetea si gandurile de ingrijorare despre ce se va intampla cu Domnul Isus i-a paralizat. Tristetea i-a doborat si nu au mai fost in stare sa-si ridice gandul si glasul spre cer. La fel si eu... De multe ori...
Dar nu este bine. Atunci cand iti este cel mai greu sa te rogi, atunci trebuie si mai tare sa te rogi. Domnul a venit la ei si i-a trezit si le-a spus sa se roage. Nu le-a ingaduit sa fie tristi! Ei trebuiau sa se roage pt a nu cadea in ispita disperarii dupa ce El nu va mai fi. Isus stia ca urma ca El sa fie prins, iar ei se vor imprastia. Ei trebuiau sa fie tari, sa ramana uniti si sa astepte implinirea fagaduintei invierii pe care le-a facut-o Isus de atatea ori inainte de a fi prins si omorat. Si ei aveau nevoie de putere, la fel ca Isus. Dar puterea nu o puteau primi decat prin rugaciune.
Da, Doamne, in rugaciune sta cheia puterii noastre! Tristetea ne paralizeaza si are putere asupra noastra, pt ca ne uitam la noi si la viata noastra. Iar cata vreme vom fi pe pamant, mereu ne va lipsi ceva, tocmai pt a ne da seama ca inca nu suntem in cer. Si ca mai avem de luptat pana vom ajunge Acolo. Tristetea nu vine de la Tine. Ajuta-ne sa luptam impotriva ei pana vom simti bucuria Ta! Caci la Tine este bucurie, pace si implinire! Amin.
Ramo C.

marți, 26 aprilie 2016

Despre smochinul blestemat

Va amintiti de momentul in care lui Isus I s-a facut foame si a mers la smochin, dar a gasit doar frunze? Ei bine, eu am citit pasajul acesta in dimineata asta si m-am gandit... Oare, daca vine Domnul la mine, se apropie de mine si ma analizeaza, va gasi El rod in mine? Va putea El sa se foloseasca de mine in momentul cand are nevoie?
La exterior poate ca arat ca o crestina buna, dar cand ma vede cineva de aproape, oare ce impresie ii dau? Vede el la mine dragoste, bucurie, pace, bunatate, credinciosie, indelunga rabdare, facere de bine, blandete si infranarea poftelor? Caci ma gandesc ca roada Duhului Sfant vrea sa o gaseasca Domnul in mine... Daca nu am aceste calitati, El nu ma poate folosi. Atunci sunt degeaba...
Dar aceste roade nu le primim automat (din pacate :) ).smile emoticon

Pomul trebuie ingrijit, udat si asteptat pana sa se formeze toate aceste "bunatati". Si fiind acasa cu copiii, sigur are Dumnezeu ocazia sa dezvolte in mine nu doar rabdarea, ci indelunga rabdare, blandetea, infranarea, pacea, bucuria, dragostea... Deci sa nu ma intristez, ci sa urmaresc scopul Domnului.

Legat de smochin, Spurgeon a spus ca primul Adam a cautat smochinul pentru frunzele lui (ca sa se acopere, dupa ce i s-au deschis ochii), dar al doilea Adam (Isus), l-a cautat pentru rodul lui. Ce minunat se leaga Biblia, nu-i asa? Si asta ne arata ca Isus cauta mereu mai adanc decat ceea ce este la vedere. Slava Lui!
Si acum va las, ca ma cheama bebele :).smile emoticon

Fiti binecuvantate!


Ramo

luni, 25 aprilie 2016

Ce semnifică ramurile de finic?

La intrarea în Ierusalim, Hristos a fost întâmpinat de mulţime de bărbaţi, femei şi copii, care purtau în mâini ramuri verzi de finic şi îşi manifestau bucuria, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!“

Din timpuri străvechi, ramurile de finic erau considerate simbol al biruinţei. Romanii, de pildă, obişnuiau să-şi întâmpine câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu ramuri de finic.


La intrarea în Ierusalim acestea capătă o semnificaţie mult mai bogată: arată mai dinainte biruinţa lui Hristos asupra morţii. Cu acelaşi înţeles sunt menţionate în cartea Apocalipsei: „După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic“ (Apoc. 7:9).

Ramo

luni, 28 martie 2016

Otrava din farfurie

Recent am aflat si eu de multele cazuri din Romania in care copiii au facut toxiinfectie alimentara. Apoi, tot mai citim prin presa ca diverse carnuri nu sunt sanatoase, ba ca nici macar fructele nu mai sunt cum au fost odata... Toate sunt tratate cu chimicale si nu mai sunt sanatoase pt trupul nostru.
Nu am vrut sa bag in seama asemenea stiri, dar acum cred ca sunt totusi adevarate. Si ce e de facut atunci? Multi isi schimba alimentatia si trec pe vegan sau mananca anumite seminte care, zic ei, sunt ff sanatoase.
Parerea mea, (si va rog sa o luati ca atare, deoarece fiecare e liber sa creada si sa faca ce vrea), e ca ar trebui sa vedem CE IMPORTANTA ESTE RUGACIUNEA PT MASA! Eu nu prea i-am dat atentie pana acum, dar cred ca nu degeaba Isus ne-a invatat sa multumim pt masa si sa ne rugam inainte. EU CRED CA RUGACIUNEA ARE PUTERE, SI DACA II CEREM DOMNULUI SA CURETE ALIMENTELE DE PE MASA SI NIMIC DIN CE MANCAM SA NU NE FACA RAU, EL O VA FACE. Astfel ca, oricate chimicale ar avea legumele si fructele, si oricat de tratata ar fi carnea din farfurie, daca ne rugam ca Dumnezeu sa le curete de orice rau, El o va face.
Trebuie sa ne rugam si pt aceste lucruri marunte, dar care devin deodata importante in momentul in care pot face rau sanatatii noastre. Vedeti ca nu putem sa evitam alimentele acestea si nici nu putem verifica felul in care au fost cultivate.
Dar cu rugaciunea sigur nu dam gres! Eu am credinta aceasta si stiu ca si acest lucru este in mainile Domnului si El poate sa ne fereasca de toxiinfectii alimentare. Chiar in evanghelii scrie ca aceia care vor crede in Domnul Isus, "daca vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama" (Marcu 16:18).
De aceea, sa nu uitam sa ne rugam inainte de masa. E important!
Ramo

duminică, 14 februarie 2016

Tu cum stai cu dragostea?

În ultimul timp auzim tot mai multe predici în care ni se spune cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de mult Îi pasă de noi. Şi acest lucru este adevărat, fără nicio îndoială! Domnul ne iubeşte! Dar, în special aceia care au crescut în biserică sau sunt întorşi de mult timp la Domnul, ştiu lucrul acesta deja.  Eu îl ştiu foarte bine. Prietenii mei pocăiţi îl ştiu foarte bine.
Deşi cred că este bine să ni se spună că Domnul ne iubeşte, aş dori să mi se aducă aminte şi că eu trebuie să-L iubesc pe Dumnezeu. Problema nu se pune dacă El ne iubeşte pe noi, ci mai degrabă, Îl iubim noi pe El?
Noi ştim că suntem iubiţi de Dumnezeu, dar mulţi dintre noi conştientizăm acest lucru mai mult la nivel  teoretic decât practic. „Nu e adevărat!” aţi spune imediat. Dar lucrul acesta se vede din comportamentul nostru, deoarece, dacă ne-am apropia de El suficient cât să-I simţim dragostea, ne-am simţi îndatoraţi, nevrednici şi peste măsură de recunoscători. Am căuta să-I facem pe plac cu orice preţ şi dorinţele Lui ar prima în viaţa noastră.
În schimb, noi preferăm să ducem o viaţă relativ independentă de Domnul în timpul săptămânii. Ne rezolvăm problemele după cum ştim noi mai bine, în funcţie de situaţie şi fără să-L întrebăm pe El. Citim Cuvântul în fugă şi ne rugăm superficial. Şi vedem că se poate şi aşa... Iar Dumnezeu devine doar barca de salvare atunci când lucrurile ne scapă de sub control şi nu mai ştim ce să facem.
Mai mult, dragostea noastră de Dumnezeu se vede şi din felul în care îi iubim pe cei din jur. Dar dacă suntem deja atinşi de microbul acesta al indiferenţei şi nepăsării care există în lume, e clar cum ne iubim semenul. Şi nu spun că eu aş fi mai bună. Pentru că nu sunt. Observ şi la mine o indiferenţă care mă doare. Îmi doresc să iubesc ca şi Isus şi ştiu că El îmi cere acest lucru. Dar neglijenţa faţă de rugăciune plus noul mod în care am ajuns să relaţionăm cu oamenii – mai mult de la distanţă prin invenţia aceasta numită Internet – ne face reci şi incapabili de o iubire adevărată ca în 1 Corinteni 13.
Să ne întoarcem la rugăciune! Să ne întoarcem la post! Doar aşa va putea Domnul să aprindă în noi dragostea adevărată faţă de El şi de semeni. Dacă nu vom face asta, îi vom critica mereu pe oameni şi nu îi vom putea iubi cu iubirea lui Hristos. Vom face diverse lucrări, dar nu din dragoste de oameni, ci mai degrabă din mândrie, ca să fim văzuţi şi apreciaţi. Iar Domnul va şti, pentru că El ne vede inimile.
Eu ştiu că am nevoie de mai multă apropiere de Domnul, ca să învăţ de la El cum să iubesc cu adevărat. Tu cum stai cu dragostea?


Ramona