miercuri, 26 octombrie 2016

Sunt aici. De ce te ingrijorezi?

Saptamana trecuta vorbeam cu fetele din grupul meu de studiu si le spuneam ca ma ingrijorez pentru unul din baietii mei, din cauza ca nu prea vrea sa manance. E foarte dificil cand vine vorba de mancare. Sunt sigura ca multe mame trec si ele pe aici cu copiii lor.
Ei bine, cand am pomenit ca imi fac griji, parca am simtit in sinea mea ca Il intristez pe Dumnezeu. E ca si cum El mi-ar fi spus: "Eu sunt aici. De ce iti faci griji? De ce nu Imi spui Mie despre problema ta? Eu te pot ajuta!"
Sunt sigura ca Dumnezeu, asa cum spune si Cuvantul Lui, nu vrea sa ne facem griji pentru nimic, tocmai pentru ca El este de partea noastra si ne poate ajuta. Insa ajutorul Lui vine atunci cand Il chemam. El nu lucreaza peste vointa noastra, desi, sa fim sincere, El ne ajuta totusi foarte mult, chiar daca nu I-o cerem intotdeauna, pentru ca ne iubeste intr-un mod atat de profund. Dar, daca Ii cerem ajutorul si implicarea intr-o anumita situatie, atunci problema se rezolva impreuna cu Dumnezeu. Nu ne mai purtam singure povara, pentru ca Il facem pe El partas la tot ceea ce ni se intampla. Pacea vine peste noi si Dumnezeu se implica in problema in care L-am chemat. E atat de minunat sa stim ca nu suntem singure in problema noastra! Dar pentru aceasta trebuie sa invatam valoarea rugaciunii. A acelei stari de vorba cu Dumnezeu, ca si cum El ar fi in fatza noastra si am discuta direct cu El.
Dumnezeu vrea atat de mult sa vorbim cu El! Pacea noastra se afla la distanta de o rugaciune. Avem sansa ca orice problema intampinam sa o transformam in motiv de rugaciune si nu in motiv de ingrijorare.
De aceea, draga mea cititoare, spune-I in seara aceasta Domnului ce te apasa si asteapta ca El sa raspunda! O va face cu siguranta, daca esti atenta!

Ramo

duminică, 2 octombrie 2016

3 sfaturi sau mai degrabă 3 porunci?


Când am citit versetul de mai sus, am zis iniţial că sunt sfaturi. Dar, după ce am meditat puţin mai mult la el, am ajuns la concluzia că este vorba mai degrabă de nişte porunci.

Bucuraţi-vă!

Fiţi răbdători!

Stăruiţi!

E ca şi cum nu ni se dă altă opţiune. Asta e ceea ce trebuie să facem ca şi copii ai lui Dumnezeu. Şi ce altă opţiune am putea să avem? Să fim triste, fără nădejde, fără răbdare (ceea ce duce la nervi şi disperare) şi cu o viaţă de rugăciune slabă. Nu prea suntem încântate de această alternativă, nu?

Dar Domnul ne arată o cale mai bună, care face bine stării noastre interioare, cât şi relaţiei noastre cu oamenii si cu El.

Bucuraţi-vă în nădejde - bucuria ta e exterioară, o văd oamenii (ei nu te vad tristă şi apăsată, deşi poate ai avea motive)

Fiţi răbdători în necaz - răbdarea nu se vede, e o calitate interioară, care face mult bine sufletului tău. Şi cum se poate dezvolta răbdarea, dacă nu în condiţii care să scoată din tine ori răbdare ori nervi şi disperare.

Stăruiţi în rugăciune - o rugăciune este de multe ori insuficientă. Aici este vorba despre relaţia ta cu Dumnezeu, despre faptul că vii la El cu problema ta în loc să te jeleşti la oameni. Poate că te întrebi: De ce trebuie să stărui în rugăciune? De ce nu ajunge o rugăciune şi gata? De ce are Dumnezeu nevoie de rugăciunile mele?

Ei bine, Dumnezeu nu are nevoie de rugăciunile tale şi ar putea foarte bine să-ţi rezolve problema la clipita ochiului. Dar, câteodată nu o face. De ce? Pentru că Îi e drag să stea de vorbă cu tine. Vrea să se întâlnească mai des cu tine, să-ţi descopere din lucrurile Lui, să vezi că El este prietenos şi dulce. Poate dacă ţi-ar rezolva problema imediat, tu nu ai mai veni la El şi a doua zi. Te-ai lua cu ale tale şi ai uita de El.

Prin urmare, ce atitudine trebuie să avem în necaz? SĂ NE BUCURĂM, SĂ RĂBDĂM ŞI SĂ STĂRUIM ÎN RUGĂCIUNE! Să ne ajute Dumnezeu!

Ramo

joi, 5 mai 2016

Tristetea...

Desi nu pot sa spun ca imi lipseste ceva in mod special, deoarece vad ca Domnul m-a binecuvantat mult, am totusi momente de tristete... Am totusi momente cand simt ca totul e bine, dar ceva lipseste... Tu te-ai simtit vreodata asa?
Si atunci nu ma mai rog... Pun capul pe perna si ma culc fara sa ma rog. Sunt si eu ca ucenicii care ''au adormit de intristare'' in gradina Ghetsimani, cand de fapt ar fi trebuit sa se roage. Dar tristetea si gandurile de ingrijorare despre ce se va intampla cu Domnul Isus i-a paralizat. Tristetea i-a doborat si nu au mai fost in stare sa-si ridice gandul si glasul spre cer. La fel si eu... De multe ori...
Dar nu este bine. Atunci cand iti este cel mai greu sa te rogi, atunci trebuie si mai tare sa te rogi. Domnul a venit la ei si i-a trezit si le-a spus sa se roage. Nu le-a ingaduit sa fie tristi! Ei trebuiau sa se roage pt a nu cadea in ispita disperarii dupa ce El nu va mai fi. Isus stia ca urma ca El sa fie prins, iar ei se vor imprastia. Ei trebuiau sa fie tari, sa ramana uniti si sa astepte implinirea fagaduintei invierii pe care le-a facut-o Isus de atatea ori inainte de a fi prins si omorat. Si ei aveau nevoie de putere, la fel ca Isus. Dar puterea nu o puteau primi decat prin rugaciune.
Da, Doamne, in rugaciune sta cheia puterii noastre! Tristetea ne paralizeaza si are putere asupra noastra, pt ca ne uitam la noi si la viata noastra. Iar cata vreme vom fi pe pamant, mereu ne va lipsi ceva, tocmai pt a ne da seama ca inca nu suntem in cer. Si ca mai avem de luptat pana vom ajunge Acolo. Tristetea nu vine de la Tine. Ajuta-ne sa luptam impotriva ei pana vom simti bucuria Ta! Caci la Tine este bucurie, pace si implinire! Amin.
Ramo C.

marți, 26 aprilie 2016

Despre smochinul blestemat

Va amintiti de momentul in care lui Isus I s-a facut foame si a mers la smochin, dar a gasit doar frunze? Ei bine, eu am citit pasajul acesta in dimineata asta si m-am gandit... Oare, daca vine Domnul la mine, se apropie de mine si ma analizeaza, va gasi El rod in mine? Va putea El sa se foloseasca de mine in momentul cand are nevoie?
La exterior poate ca arat ca o crestina buna, dar cand ma vede cineva de aproape, oare ce impresie ii dau? Vede el la mine dragoste, bucurie, pace, bunatate, credinciosie, indelunga rabdare, facere de bine, blandete si infranarea poftelor? Caci ma gandesc ca roada Duhului Sfant vrea sa o gaseasca Domnul in mine... Daca nu am aceste calitati, El nu ma poate folosi. Atunci sunt degeaba...
Dar aceste roade nu le primim automat (din pacate :) ).smile emoticon

Pomul trebuie ingrijit, udat si asteptat pana sa se formeze toate aceste "bunatati". Si fiind acasa cu copiii, sigur are Dumnezeu ocazia sa dezvolte in mine nu doar rabdarea, ci indelunga rabdare, blandetea, infranarea, pacea, bucuria, dragostea... Deci sa nu ma intristez, ci sa urmaresc scopul Domnului.

Legat de smochin, Spurgeon a spus ca primul Adam a cautat smochinul pentru frunzele lui (ca sa se acopere, dupa ce i s-au deschis ochii), dar al doilea Adam (Isus), l-a cautat pentru rodul lui. Ce minunat se leaga Biblia, nu-i asa? Si asta ne arata ca Isus cauta mereu mai adanc decat ceea ce este la vedere. Slava Lui!
Si acum va las, ca ma cheama bebele :).smile emoticon

Fiti binecuvantate!


Ramo

luni, 25 aprilie 2016

Ce semnifică ramurile de finic?

La intrarea în Ierusalim, Hristos a fost întâmpinat de mulţime de bărbaţi, femei şi copii, care purtau în mâini ramuri verzi de finic şi îşi manifestau bucuria, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!“

Din timpuri străvechi, ramurile de finic erau considerate simbol al biruinţei. Romanii, de pildă, obişnuiau să-şi întâmpine câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu ramuri de finic.


La intrarea în Ierusalim acestea capătă o semnificaţie mult mai bogată: arată mai dinainte biruinţa lui Hristos asupra morţii. Cu acelaşi înţeles sunt menţionate în cartea Apocalipsei: „După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, pe care nimeni nu putea s-o numere, din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic“ (Apoc. 7:9).

Ramo